Mirela Vaida, mesajul după ce s-a aflat că va prezenta Acces Direct: "Aştept de ceva vreme"

 

Mirela Vaida a avut prima reacție, după ce s-a aflat că o va înlocui definitiv pe Simona Gherghe, la emisiunea „Acces Direct”. Vestea că va fi prezentatoarea emisiunii de la Antena 1 a făcut-o extrem de fericită şi nerăbdătoare sa înceapă toamna.

Mirela Vaida va prelua ştafeta „Acces Direct” din această toamnă. Extrem de activă pe reţelele sociale, frumoasa prezentatoare a transmis câteva cuvinte pentru prietenii ce o urmăresc pe internet, care o aşteaptă cu sufletele la gură, pe micile ecrane.

„Oare cine?? 😊 Dragii mei, aștept de ceva vreme să vă dau vestea asta: mă întorc la muncă! Din septembrie, zilnic, în direct! Pe Antena 1! Vă îmbrățișez!! 💖🙏😘”, a transmis Mirela Vaida, pe rețelele de socializare.

Din această toamnă, de luni până vineri, de la ora 17:00, Mirela Vaida va fi prezentă pe micile ecrane, preţ de două ore. Vedeta va modera emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1.

Simona Gherghe nu se mai întoarce la „Acces Direct”

Simona Gherghe a ţinut morţiş să se afle chiar de la ea faptul că nu va mai modera emisiunea „Acces Direct”, mai ales că au existat extrem de multe zvonuri pe subiectul acesta:

„De pe frontul de mămicie, aș vrea să vă scriu câteva rânduri. Am fost mereu sinceră și, când s-a întâmplat ceva important în viața mea, am preferat să aflați de la mine, nu din “surse”. Iată-mă, așadar, în fața unui astfel de moment. Dragii mei prieteni, misiunea mea la Acces Direct s-a încheiat”, a spus Simona Gherghe, pe Instagramul său.

După ce a făcut anunţul, Simona Gherghe a explicat şi care sunt motivele reale pentru care nu mai poate prezenta emisiunea „Acces Direct”. Se pare că vedeta, în calitate de proaspătă mămică, şi-a reorganizat priorităţile. Din cauza multor nopţi nedormite şi zile cu bune şi cu rele, aceasta s-a confesat prietenilor de pe instagram şi le-a măturisit că deocamdată doreşte să se dedice în totalitate vieţii de mămică, dar cu toate acestea, nu va renunţa niciodată la job-ul de vis.

„Decizia îmi aparține în totalitate și vine după multe nopți de nesomn. Am intrat într-o altă etapă a vieții mele și simt nevoia unei schimbări. Au fost 9 ani plini, cu bune și cu rele, în care am învățat multe. Despre lume, despre viață, despre mine. Le mulțumesc colegilor care mi-au fost alături, în tot acest timp. Și le urez succes, în noul sezon, căci emisiunea merge mai departe. Cât despre mine, după aproape 9 ani de știri și alți 9 de divertisment și news magazine, tot ce vă pot spune e că nu voi renunța la televiziune. Este profesia mea, pasiunea mea! După cum știți, acum sunt în concediu postnatal. De fapt, sunt a copiilor mei, pentru încă o perioadă :) Dar ne vom revedea în curând, la ANTENA 1!” a completat Simona Gherghe.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest
SpyNews